Incep sa ma urasc, iubind persoane nepotrivite. Ma atasez atat de repede de anumite persoane la care cel putin cred ca nu am nici macar o picatura de speranta. Dar totusi nu pot renunta, prefacanduma ca exista o mica portita.
Incerc sa imi scot ideea din gand. Dar cum as putea cand ea e singura persoana pentru care as face orice sacrificiu pentru a ii fii bine? Ma vad in fiecare zi cu ea, si de fiecare data ma pierd in privirea ei. Poate nu e cea mai frumoasa in ochii altora, dar din privinta mea, ea e tot frumosul adunat la un loc, atat fizic cat si caracteristic. Poate nu se imbraca precum un model de la televizor sau reviste, dar ii sta minunat in stilul ei. Nu e cea mai finuta persoana, dar, imi place pentru ca e ea. O iubesc pentru tot ceea ce este, pentru nebuniile ei, gandurile ei, caracterul ei, zambetul ei, ochii ei, si tot ceea ce provine din partea ei. Tin la ea pentru ca e ea si nu altcineva. E originala. E una singura, si e minunata.
Incep sa cred ca innebunesc, ca o iau razna. In capul eu e numai ea, de dimineata cand ma trezesc, cand stau la calculator, cand ma plimb prin casa, cand ies afara, cand stau pe banca, inainte de culcare pana adorm. E acolo si nu vrea sa iasa sau nu pot, nu am puterea sa o las sa iasa. Atunci cand imi suna telefonul mereu cred ca ma apeleaza ea, si atunci cand chiar o face, ma simt implinit si fericit, ma face sa zambesc in orice circumstanta, ma simt ca si cum as pluti pe un nor.
Cand ies cu ea afara si adeseori sa intamplat ca cineva sa creada ca suntem impreuna sau sa zica ca ne sta bine, mi se inmoaie picioarele, mi se taie respiratia si simt ca si cum inima mi-ar sta in loc.
Ironia este ca pe langa ea sunt invizibil, ea se uita la altii pe cand eu nici macar nu sunt o optiune. Si imi frange inima si imi vine sa urlu de durere cand imi spune ca ii place de cutarica sau de cutarica. In privinta ei suntem doar buni prieteni si nimic altceva. Si de multe ori imi trece prin minte sa provoc o cearta sa ne indepartam unul de altul pentru o vreme ca apoi sa putem incepe din nou din alt unghi. Dar daca nu vom mai putea incepe nimic ? Daca pierd si aceasta prietenie ? NU as suporta gandul. Si nu am o alta varianta decat sa indur si sa sper ca voi trece peste. dar imi e frica ca atunci ca nd va fi cu altcineva sa devin involuntar gelos, imi e frica sa o indepartez definitiv... imi e frica sa o pierd. Si pe de alta parte imi e frica sa ii spun cu adevarat ce simt pentru ea, pentru ca reactia ei imi este necunoscuta. Nu stiu ce va face. Dar oricum as face nu cred ca as putea sa schimb ceva in bine!
Toata lumea imi spunde sa trec peste, ca viata merge inainte si ca nu e singura fata. Dar eu le zic mereu: Nu, nu e singura fata si stiu ca as putea sa gasesc pe oricine altcineva, dar pentru nimeni nu as purta acelas sentiment. Acelasi caracter si acelas mod de gandire nu as mai gasi la nici o fata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu